Dizionari Talian Furlan

giudice s.f., s.m.

  1. 1
    s.m. [AU] (cui che al judiche o che al da cualchi parê su personis o robis) judiç, judicant
    • essere un buon giudice, jessi un bon judiç
    • si è fatto giudice tra i due, si è metût judiç jenfri i doi
    (cui che al à la autoritât, l'ufici, la competence par dâ judizis) judiç
    • presentarsi davanti al giudice, lâ denant dal judiç
    • la commissione è fatta da tre giudici, la comission e je fate di trê judiçs
    (ancje fig.) judiç, judicant
    • il tempo sarà giudice, il timp al sarà judiç
    2a
    s.f., s.m. [AU] (cui che al aministre la justizie) judiç
    • le indagini dei giudici, lis investigazions dai judiçs
    • il giudice entra in aula, il judiç al jentre in aule
    2b
    s.m. [TS] dir. (orghin dal stât che al esercite la jurisdizion intun ciert procediment) judiç
    (rapresentant monocratic o colegjâl di chest orghin) judiç
    3
    s.f., s.m. [TS] sport (intes competizions sportivis, chel che al controle e al judiche il compuartament e la opare dai atletis) judiç
    • il giudice della gara non ha visto il fallo, il judiç de gare nol à viodût il fal
    4
    s.m. [TS] st.religj. (ognidune des vuidis politichis e religjosis che, di cuant che al è muart Josuè fin cuant che al è tacât il ministeri di Samuêl, a àn direzût il popul di Israêl) judiç
    • l'epoca dei giudici, la ete dai judiçs
    5
    s.f., s.m. [TS] stor. (inte Sardegne de Ete di Mieç, cui che al guviernave un judicât) judiç