Dizionari Talian Furlan

desolato adi., p.pass.

  1. 1
    p.pass. [AU] (vt. desolare, vt. desolarsi)
    2
    adi. [AU] (in pustot, in abandon, malfurnît) desolât, pustot, altr.trad. arsît, bandonât, çondar, desert, dislassât, flapît, incandît, malfurnît, misar, penuriôs, puar, rampit, sclagn, scridelît, sec, sidiât, slassât
    • un paese desolato, un paîs desolât
    • una terra desolata, une tiere pustote
    3
    adi. [AU] (une vore displasint) desolât, rivilît, altr.trad. disditât, displasût, scaturît, scunît, stramît, tribulât, vilît
    • erano desolati per la morte del cognato, a jerin desolâts o ancje rivilîts pe muart dal cugnât
    (in espressions di cortesie) , altr.trad. desolât, displasint, displasût, duliôs, indulît, malapaiât
    • sono desolato per avervi fatto attendere, mi displâs o ancje o soi displasût cetant di vêus fats spietâ
    • siamo desolati, ma lei non fa al caso nostro, nus displâs, ma lui nol fâs par nô
    (restât mâl) scunît, malapaiât, altr.trad. confusionât, desolât, displasût, imberdeât, ingusît, involuçât, restât mâl, sbarlufît, scombuiât, sgardufît
    • è ancora desolato per la brutta figura che ha fatto, al è ancjemò scunît pe brute part che al à fat