Dizionari Talian Furlan

carità s.f.

  1. 1
    s.f. [TS] teol. (spec. cun iniz. maiusc., une des trê virtûts teologâls) caritât, altr.trad. amôr
    • carità cristiana, caritât cristiane
    2a
    s.f. [FO] (disposizion a capî e a judâ) caritât, boncûr, misericordie, altr.trad. bontât, pietât
    • avere spirito di carità, vê spirt di caritât
    • non ha un briciolo di carità, nol à un fregul di boncûr
    • trattare con carità, tratâ cun caritât
    • opere di carità, oparis di caritât o ancje di misericordie
    • domandò un pezzo di pane per carità, al domandà un toc di pan par caritât
    2b
    s.f. [FO] (jutori materiâl, spec. bêçs) caritât, limuesine, altr.trad. beneficence, ufierte
    • i mendicanti giravano per le case a chiedere la carità, i pitocs a levin ator pes cjasis a cirî la caritât
    • vivere di carità, vivi di caritât
    • fa la carità a tutti i poveri che bussano alla sua porta, e fâs la caritât a ducj i puars che a batin a la sô puarte
    • carità pelosa, caritât pelose
    • chiedere la carità, lâ a caritât o ancje lâ a cirî o ancje lâ a batile o ancje bati la trusse o ancje bati la birbe o ancje slungjâ la man
    3
    s.f. [FO] coloc. (plasê) plasê, caritât
    • fammi la carità di andartene, fasimi il plasê di lâ vie
    • fatemi la carità di tacere, fasêtmi la caritât di tasê